Testimonials – Daniela Luca

Arta portretului este una dintre cele mai fascinante, complexe și dificile, atât în pictură, cât și în fotografie, sculptură, literatură și alte arte. Să poți capta esențialul, din diferitele forme de manifestare și expresii vizibile/invizibile totodată, de pe chipul unui Celălalt privit sau imaginat sau visat sau rememorat, necesită o anume ”vedere binoculară” (cum spunea W.R. Bion), o privire simultan înăuntru-în afară, o capacitate aparte de reflectare, de legătură, de continuitate șicorespondență între reprezentările fantasmatice și imagistica internă, Celălalt ce urmează a fi portretizat, precum și capacitatea de a se revela către lume, către o suită de privitori, peste timp, dincolo de timp uneori. Mai mult, portretizarea extrage din creator ceea ce este esențial în el însuși, intimitatea cea mai ascunsă, introspecția cea mai profundă, modalitatea sa unică de a atinge inefabilul din sine și din Celălalt, indiferent de canoanele criticii de artă sau de exigențele unui curent sau altul.

Manuela Șoitu, prin colecțiile sale ”GhostsandSpirits” și ”Histrion”, reușește această dublă deschidere inside-outside, către chipuri interioare-exterioare totodată, și în portretele figurative, și în cele marcate de tonalități cromatice intense, dense, și în tușe puternice. Dacă în colecția ”GhostsandSpirits” predomină stranietatea neliniștitoare, tulburătoare, contururile vagi, tremurânde, flue, aproape în disoluție (în portretele singulare sau în portrete grup), cromatica sumbru-melancolică, chipurile fără privire, cumva inexpresive sau chiar ”mute”, cu trăsături estompate, ce relevă urmele celorlalți din noi, amprentele, fulgurațiile, impresiile, resturile de trăiri, rememorări, bântuiri, în seria ”Histrion”, Manuela Șoitu ne provoacă pe un registru al teatrului psihic, al scenelor ascunse, ce se pot desluși prin trăsăturile, expresiile emoționale, stările pasagere, un soi de ca-și-cum vizibil doar într-un anume moment pe chipul unei femei, unui copil, unui bărbat, care intrigă și care determină în pictor acea mișcare interioară de explorare, descoperire, redare a rolului.

 ”Histrion” propune aceste secvențe ascunse de trăiri, de însușiri, de cotloane mascate. Masca, Persona, pe care fiecare individ o are într-un social, într-un teatru al lumii în care se desfășoară. Chiar dacă Manuela Șoitu nu are intenția vădită de a descoperi chipul ascuns, ridicol, dizgrațios, cel ”urât”, cel ”viclean”, cel ”prefăcut”, chiar dacă prin stilul său aparte de a reda mai degrabă o anumită scânteiere expresivă, și nu un caracter, o personalitate tipică, ce îi este specific artistei este o anume finețe în sur_prinderea și imortalizarea ne-adevărului sau a”minciunii”, falsului, a acelui ”ceva” care amprentează chiar și pentru câteva secunde chipurile. Dacă în ”GhostsandSpirits” neliniștirea stranie și efectul sumbru-grav asupra privitorului par a fi în avanscenă – ca o încercare de extragere din bântuirea acestor ”străini din noi”, în ”Histrion” regăsim ceva din stilistica și compozitul FrideiKahlo sau lui Diego Rivera, pe alocuri chiar cu tente cubiste. Portretele din această serie sunt de asemenea neliniștitoare, frapante, intrigante la limită, prin contrastul realizat între dimensiuni și expresii, prin nuanțele tari care sunt fie complementare, fie discordante, prin linii frânte, urmate de tușe pregnante, prin elemente non-umane atașate chipului uman. Este o serie de portrete care contrabalansează, prin corporalitatea și vitalitatea ei, colecția anterioară, cele două potențându-se reciproc și reîntâlnindu-se într-un punct comun: încercarea continuă a artistei de a defini sau a redefini lumea văzută, percepută, prin ceea ce este abia definibili, reprezentabil, figurabil.

Așa cum remarca DebraBrehmer în eseul său despre portrete și autoportrete în pictură și fotografie, ”Everyportraittells a lie”, orice portret expune un anume adevăr, dar care se așază pe o anumită ”minciună”, respectiv un ne-adevăr, o iluzie, amăgire sau o deformare a adevărului. Dacă portretizarea este o formă de a imortaliza chipul, persoana, ființa, atunci este per se și o formă a creatorului de a se amăgi (chiar și în cea mai lucidă asumare mentală a sa) că suntem nemuritori sau că prin arta sa învinge moartea. Colecția de portrete a Manuelei Șoitu, ”GhostsandSpirits” se află exact pe acest registru: cei dispăruți care își pun amprenta pe viața, chipul, ființa noastră. Picturile ei arată simultan viața-moartea, adevărul-iluzia. Colecția ”Histrion” este pe un alt registru al adevărului – falsului, așa cum aminteam mai sus, aici portretele sunt o combinatorică de însușiri Autentic Self – False Self  (dacă ar fi să preluăm metaforele lui D. W. Winnicott).

O singură remarcă și asupra picturilor peisagiste prezente în creația Manuelei Șoitu: chiar și aici casele, obiectele, camerele, colțurile de încăperi par a fi chipuri însuflețite sau încremenite, par a ”vorbi” uneori mai mult decât ”vorbesc” persoanele. Și atunci devine cu atât mai percutantă impresia de scenă interioară a pictoriței și a privitorului, relevată pe o pânză care va reuni trei lumi posibile: a modelului pictat, a creatorului și a privitorului, cu toate invizibilele lăsate spre a fi descoperite.

Daniela Luca, psihanalist

10 ianuarie 2019

English translation will be available soon.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *